YouthBank Făgăraş le-a oferit ocazia elevilor de liceu să participe la un concurs de idei ce a avut ca scop finanţarea unor proiecte dezvoltate şi implementate de câtre aceştia. Au fost primite 8 aplicaţii ale liceenilor din Făgăraş şi Victoria, iar două dintre acestea vor fi finanţate cu o sumă de până la 2.500 de lei.
Proiectele care vor primi finanţare sunt:
- NeuroLearn – 3 tineri, 2 liceeni și un elev de doar 12 ani (inițiatorul proiectului), și-au propus să le ofere copiilor din toate mediile accesul la informația medicală practică. Cum? Prin experimente. Copiii vor putea să vadă, să simtă și să participle la studierea mecanismelor de funcționare a sistemului nervos. “Pentru noi acest proiect este important, deoarece noi am avut oportunitatea de a experimenta aceste lucruri în timpul unei tabere, vara aceasta. Ne-a plăcut foarte mult, pentru că am putut vizualiza și simți cum reacționează sistemul nervos la stimulii transmiși de către creier. Ne-am gândit că putem să împărtășim această experiență cu ceilalți, fiind unică, datorită faptului că astfel de experimente se realizează abia în ultimii ani de medicină, echipamentele fiind foarte scumpe.” Suma finanțată este în valoare de 2500 lei.
- The Yes Room – “The YesTeam” își doresc să combine jocurile interactive, cu muzica și activitățile în exterior pentru ca participanții să devină persoane mai deschise, dornice să socializeze și să experimenteze lucruri noi.
“Vom ajuta participanții să facă lucruri pe care nu credeau că le pot face, cum ar fi: să scape de frici precum cea de a socializa, de a începe o conversație cu o persoană nouă și multe altele, prin provocări care presupun interacțiunea cu alți oameni în moduri cât se poate de prietenoase. În luna noiembrie vom începe proiectul, cu un joc prin care participanții ne vor cunoaște atât pe noi, cât și pe ceilalți membri, ca mai apoi să continuăm cu
jocuri de grup și activități cât mai spontane”. Acest proiect va primi 1.223 lei.
Programul YouthBank este implementat în Făgărăș de către Fundația Comunitară Ţara Făgărășului, fiind cofinanțat de Consiliul Local Făgăraș și Primăria Municipiului Făgăraș. Anul acesta, din program au facut parte 20 de liceeni de la 3 licee și colegii din Făgărăș. Programul YouthBank pornește de la premisa că tinerii vor modela viitorul, altfel ajunge să îi modeleze acesta pe tineri, le dezvoltă abilitățile de a lua decizii, de a găsi soluții pentru probleme și de a fi ascultați sau de a asculta. Conceptul presupune că pe perioada unui an să se deruleze 2 etape, cea de atragere de fonduri și cea de acordare de finanțări. Prima etapă este cea în care echipa programului realizează evenimente, pornește campanii sau găsește sponsorizări, astfel încât să strângă bani din comunitate, pentru a-i da înapoi acesteia. Cum? Oferindu-i oricărui tânăr șansa de a propune o idee de proiect. Această idee poate deveni realitate, având șansă de a fi sponsorizată din fondul strâns de echipa. „Și tinerii chiar vor să facă altceva în afară de a sta pe telefoane?” Ei bine… Da!